INVESTMENT BANKING

Elbrus 5632m
Lupta continua

Parteneriatul pentru fapte bune dintre compania locală de consultanță financiară PCF Investment Banking și asociația MagiCamp nu se oprește.

Vlad Crișan Pop va urca în perioada 30 August-9 Septembrie, pe cel mai înalt vârf din Europa, Elbrus (5632 m), unul dintre cele șapte cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent, pentru copiii care au nevoie de burse educaționale MagicEdu.

Restricțiile din Rusia cauzate de pandemie pun si în acest an în dificultate organizarea, dar Vlad își va lua puterea pentru aceasta urcare din de dorința de a ajuta copiii bolnavi de cancer din Asociația Magic și de a strânge fondurile necesare pentru burse educaționale pentru aceștia.

PCF Investment Banking îl susține și îi este aproape lui Vlad și în această nouă și altruistă provocare prin acordarea unor burse de studii pentru copiii cu afecțiuni oncologice.

„Dorim sa ne implicam în cât mai multe activitați ale lui Vlad si ale Fundației MagiCamp, deoarece știm că este nevoie de sprijinul comunității, al donatorilor și al sponsorilor pentru a ajuta copiii, care în pofida stării lor de sanatate își doresc foarte mult sa aibă o viata normală și sa meargă la scoală.”- Mihai Iordan, Managing Partner PCF Investment Banking.

Despre Asociația MagiCamp

MagiCAMP este o asociație non-profit care organizează tabere pentru copiii diagnosticați cu cancer sau alte afecțiuni grave, desfășurând și proiecte precum MagicHOME, MagicTICKET, MagicBOX,  MagiCALL.

Despre PCF Investment Banking (cunoscut anterior drept Professional Capital Finance)

PCF Investment Banking este lider pe piața locală de consultanță financiară cu un focus puternic pe servicii de corporate finance, tranzacții sindicalizate, M&A și private equity investments.Cu peste 15 ani de experiență oferită de consultanți și un volum de tranzacții de peste 1,5 miliarde de euro, PCF InvestmentBanking este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de profil, cu expertiză pe zona industrială, agricultură și infrastructură și cu un portofoliu de clienți ce include atât companii cu capital românesc, cât și companii cu capital extern.